hu | ro      
 
home
ZMMSă plantăm 1000  de pomi - pachet verde pentru şcolariSă plantăm 1000  de pomi
Home    Ştiri    Program    Multimedia    Despre mine    Contact   
 
 

Reuniunea Comitetului Parlamentar al Iniţiativei Central-Europene

În perioada 7-9 mai a.c., va avea loc la Bucureşti, reuniunea Comitetului Parlamentar al Iniţiativei Central-Europene – Dimensiunea Parlamentară (ICE - DP).

Acţiunea se va desfăşura în organizarea Camerei Deputaţilor ca urmare a deţinerii, către Parlamentul României, în anul 2009, potrivit principiului rotaţiei, a Preşedinţiei Iniţiativei Central-Europene - Dimensiunea Parlamentară (ICE-DP), prin preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la ICE – DP, domnul deputat László Borbély.

În acest an, România deţine şi Preşedinţia-în-Exerciţiu a Iniţiativei Central-Europene (ICE), ţara noastră exercitând acest mandat pentru prima dată de la dobândirea statutului de membru al Iniţiativei, în 1996. Preşedinţia română coincide cu sărbătorirea, de către ICE, a 20 de ani de existenţă.

Tema supusă dezbaterii Comitetului Parlamentar al ICE - DP va fi: “Contribuţii la depăşirea crizei economice internaţionale: dezvoltarea dialogului în ţările ICE / consolidarea cooperării între parlamentele naţionale”.

Sesiunea de deschidere a lucrărilor Comitetului Parlamentar va începe în ziua de 8 mai a.c., la orele 11.00, la Palatul Parlamentului (sala Drepturilor Omului, nivel P), în cadrul acesteia fiind anunţaţi următorii vorbitori: dna. Roberta Alma Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, dl. László Borbély, preşedintele ICE – DP, dl. Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, dl. Bogdan Mazuru, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe, dl. Lucian Şova, secretar de stat, Ministerul    Economiei, dl. Corneliu Popovici, secretar de stat, Ministerul Turismului, dl. Viorel Hrebenciuc, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, dl. Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Parlamentul României, dl. Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, Parlamentul României.

De asemenea, la reuniune sunt invitaţi să participe parlamentari din partea delegaţiilor naţionale membre la ICE – DP, reprezentanţi ai Secretariatului Executiv al ICE şi ai Comisiei Europene în România, reprezentanţi ai Guvernului şi experţi în raport cu tema amintită.

Reprezentanţii media interesaţi sunt invitaţi să participe la lucrările Comitetului Parlamentar din data de 8 mai a.c., între orele 11.00 şi 17.30. Menţionăm că dl. László Borbély, preşedintele ICE – DP, va susţine o conferinţă de presă cu începere de la orele 12.00, la sala Spiru Haret (nivel P).

Precizăm că lucrările Comitetului Parlamentar - care includ şi două sesiuni de lucru - sunt precedate de cele ale Comisiei Permanente ale ICE – DP.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ACTUALITATE