Să începem cu „începutul”…

M-am născut în 26 martie 1954, la Tîrgu Mureş. Sunt un Berbec în adevăratul sens al cuvântului şi s-a văzut încă din copilărie când i-am cam pus în dificultate pe părinţi cu firea mea energică. Am copilărit la Tîrgu Mureş, mi-am petrecut adolescenţa la Tîrgu Mureş şi evident, mi-am întemeiat familia la Tîrgu Mureş.

Încă de mic am realizat că trebuie să fiu foarte activ dacă vreau să fac ceva în viaţă. Eram cu patru ani mai mic decât fratele meu pe care îl enervam mereu la joacă.  Iar el şi prietenii cu care se juca mă puneau să fac de pază cu o mătură în spate. A fost prima mea lecţie de politică: am înţeles atunci că trebuie să fiu activ ca să nu ajung să plimb o mătură…

În copilărie îmi doream să mă fac pompier. Îmi plăceau foarte mult maşinile acelea mari, roşii şi pompierii care stăteau mândri şi pe care eu îi priveam ca pe nişte supraoameni.
 
În şcoală, m-am remarcat cu năzbâtiile pe care le făceam. Talentul actoricesc s-a văzut încă de atunci când îi distram pe colegi în timpul orelor. Lângă banca mea, scârţâia podeaua ca o maşină de scris. Bineînţeles că eu făceam şi pantomimă, iar zgomotul era dublat de gesturile mele ca şi cum scriam la maşină. Colegii din primul rând erau cei mai expuşi pentru că în momentul în care auzeau zgomotul izbucneau în râs, iar profesorii îi dădeau afară de la ore.  La întâlnirea de 35 de ani de la terminarea liceului, am verificat să văd dacă mai există acea podea. A fost înlocuită!

După ce am absolvit Liceul Bolyai Farkas mi-am continuat studiile la  Institutul de Studii Economice din cadrul Universităţii Timişoara. Aici a ieşit la iveală talentul meu de actor amator. A fost o întâmplare. M-a chemat la trupa de teatru a facultăţii un prieten, Dan Cristian, un talent înnăscut. Mi-a plăcut, am rămas şi am facut echipă acolo, pe scenă. Părinţilor mei nu le-a venit să creadă că eu sunt în stare să joc teatru, spunându-mi că sunt rârâit şi nu se poate aşa ceva. Când m-au văzut însă în primul spectacol mi-au spus doar că speră să termin facultatea. Ceea ce s-a şi întâmplat în 1977.

Teatrul a fost cel care mi-a scos-o în cale pe viitoarea soţie, Melinda. Am cunoscut-o în 1976, la repetiţii. Ştia despre mine că dorm pe scenă pentru că jucam teatru în două trupe: Tespis şi Thalia. Patru ani mai târziu, ne-am şi căsătorit.  

După terminarea facultăţii am fost repartizat  la IM Republica Reghin unde am lucrat ca economist. Am făcut naveta  2 ani şi a fost destul de greu, mai ales că eram implicat şi în trupa de teatru din Târgu Mureş. La 12,00 noaptea ajungeam acasă de la repetiţii, iar la 4 dimineaţa aveam tren spre Reghin ca la 6,00 începea programul. S-a întâmplat de vreo câteva ori să vină controlorii de tren să mă trezească pe la Deda că eu am ratat coborârea sau să pierd trenul şi să ajung mai târziu, iar şeful să-mi spună: „ Măi Laci, iar ai fost la fete!”

În anul 1979, am reuşit să scap de navetă şi am revenit la Târgu Mureş, unde am lucrat ca economist  la BJATM.

Un moment foarte important a fost 8 martie 1982, ziua în care venit  pe lume fetiţa mea Eszter. Era un copil absolut normal, dar mie mi se părea că e aşa de mică încât mi-a fost frică în primul moment să o iau în braţe.

Din  1984, am fost Şef Birou Comercial la ICRA Târgu Mureş, iar din 1988 la ICRM Tîrgu Mureş unde m-a prins Revoluţia din 1989, când am fost ales preşedintele FSN pe unitate. A fost primul pas spre politică.
În 1990, am fost ales preşedinte al Filialei Judeţene  Mureş, funcţie pe care am deţinut-o până în 1994. Din 1998, am fost ales vicepreşedinte executiv al UDMR, funcţie pe care o deţin şi în prezent, iar în perioada 2000 – 2006 am fost şi preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Filiala Judeţeană Mureş UDMR.

Din 1990, a trebuit să renunţ la teatru, însă experienţa acumulată mi-a fost de folos, mai ales că pe scenă am dobândit spiritul de echipă şi de solidaritate. La fel de mult a contat şi tenisul, un sport propice pentru a-ţi da seama  pe de o parte ce înseamnă să fii singur în teren, iar pe de altă parte ce în seamnă spiritul de echipă, atunci când se joacă pe echipe şi ce înseamnă să ai încredere în partener atunci când se joacă partidele de dublu.

Odată cu debutul carierei politice mi-am început şi cariera parlamentară. Astfel, în 1990 am fost ales deputat în Parlamentul României.  Şi am început să fac din nou naveta, de data asta la Bucureşti. În perioada 1992 – 1995, am fost ales şi membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, calitate pe care am deţinut-o până în 1995. Din 1996 până în 2000, am fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, iar în 2000, am revenit în Parlamentul României ca deputat, calitate pe care o am şi în prezent.

Având în vedere că sunt pasionat de tenis, nu puteam să nu fac parte din echipa Parlamentului României. Şi mi-amintesc o situaţie amuzantă petrecută în Finlanda la Turneul de tenis al parlamentarilor. În prima echipa României eram eu si colegul Szilagyi Zsolt, iar echipa a doua era formată de doi colegi de la PRM. Iar în sferturile de finală am picat să jucăm contra echipei Ungariei. Meciul decisiv era cel de dublu în care jucam eu cu Zolt. I-am zis atunci lui Zolt că ne mănâncă colegii dacă nu-i batem pe unguri pentru că o să spună că am vândut meciul. M-am  dus la colegul de la PRM care stătea lângă fileu şi i-am zis: „Cornele, sloganul nostru în acest meci va fi: Deşteaptă-te române!”. Şi aşa a fost că am câştigat meciul.

Sfârşitul lunii decembrie 2004 a fost un moment marcant pentru mine întrucât am fost numit ministru delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, o funcţie care presupune multă responsabilitate. Mi-a fost destul de uşor să mă acomodez, mai ales că între 1996 şi 2000 am fost secretar de stat pe acelaşi domeniu, iar experienţa acelei perioade mi-a fost extrem de utilă şi cred că am valorificat-o din plin ca ministru. Din aprilie 2007, după restructurarea Guvernului am devenit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, iar sfera mea de activitate a devenit mult mai largă având în vedere că am preluat gestiunea programelor finanţate din fonduri europene.

Funcţia de ministru a fost o mare provocare căreia cred că i-am făcut faţă cu succes. În această perioadă, m-am luptat pentru a obţine cât mai mulţi bani pentru programele pe care le aveam de gestionat, iar colegii de la Ministerul de  Finanţe se roagă să scape de mine că eu întotdeauna reuşesc scot de la ei banii pe care ei nu prea vor să-i dea.

Am reuşit în acestă perioadă să obţin fonduri mult mai mari pentru programele de infrastructură rurală, am pornit un program nou care vizează reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi a staţiilor de epurare în localităţile cu mai puţin de 50.000 de locuitori.
Am deblocat programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe aducând modificări în legislaţie care să încurajeze asociaţiile de proprietari să se înscrie în program.
După un an şi ceva de insistenţe, am reuşit în 2007 să promovăm un program special pentru construcţia de locuinţe destinate chiriaşilor evacuaţi din case naţionalizate.
Anul trecut , am promovat un alt program nou, cel pentru realizarea a 70 de bazine de înot. Iar în acest an va porni construcţia la primele bazine de înot.
Un moment foarte dificil pe care consider că l-am trecut cu bine a fost cel al inundaţiilor devastatoare din 2005 şi 2006 când mii de oameni au rămas fără case. Am reuşit să reconstruim peste 1.500 de case şi am asigurat materiale de construcţii pentru refacerea altor 15.500  de locuinţe .

Iar acum îmi doresc să mă întorc definitiv în Tîrgu Mureş. Aici este familia mea. Am trei nepoţei, iar al patrulea este pe drumu: un nepoţel,  Egon, de la fiica mea Eszter care în curând îmi va aduce şi al doilea nepoţel, iar de la fiul meu Levente, am două nepoţele, Panna şi Boròka.  Am şi doi câini basset hound, Jefferson şi Betty, care, evident, fac parte din familie.

Iubesc Tîrgu Mureşul. De aceea, am şi decis să candidez la Primărie.